|
Lupta albanezilor kosovari a început cu mult înainte de apariția lui Slobodan Miloșevici pe scena politică și a evoluat în doar două decenii de la demonstratii, la acțiuni teroriste, de la solicitarea transformării Kosovo-ului în republică, la obținerea independenței cu orice preț și prin orice mijloace. Este aproape incredibil de ce autoritățiile sârbe nu au reacționat aproape niciodată vehement timp de mai bine de 20 de ani , ci în majoritatea cazurilor superficial. Dacă nu era așa, Belgradul nu ar fi permis, cu siguranță, organizarea sistemului paralel de școlarizare în Kosovo, nu ar fi rămas pasiv la înființarea "ministerelor" republicii Kosovo de către albanezi și nu ar fi acceptat organizarea alegerilor clandestine parlamentare și prezidențiale în provincia sudică. Sunt chestiuni care nu pot fi trecute cu vederea, mai ales că aceste lucruri erau cunoscute încă de la începutul anilor `80, înainte de reducerea autonomiei provinciei în 1989. Pentru mulți, în mod eronat, istoria conflictului albanezo-sârb începe în 1989, odată cu venirea lui Slobodan Miloșevici la putere în Serbia și cu reducerea autonomiei provinciei Kosovo prin amendarea Constituției din 1974. În iulie 1990, albanezii kosovari declară independența, iar Serbia ripostează cu dizolvarea parlamentului provinciei. Oare cum ar fi reacționat oricare alt stat din lume dacă o provincie a sa și-ar proclama independența și și-ar forma un stat paralel pe teritoriul său? Probabil cum a făcut-o și Serbia.
Primele reacții concrete ale autorităților sârbe în Kosovo au apărut abia în perioada 1991-1993, când poliția sârbă a arestat conducerea așa-zisului "Minister al Apărării al Republicii Kosovo" compus din foști ofițeri de etnie albaneză ai armatei federale iugoslave, care se ocupau acum de politică la "nivel înalt", planificând formarea armatei "Republicii Kosovo" pe scheletul căreia se va constitui mai târziu organizația teroristă UCK. La "ministrul apărării" au fost găsite planuri militare cu structura și dislocarea unităților, planuri de procurare și folosire a armamentului. Spre stupefacția unanimă, atunci nu a fost însă condamnat nici un "militar" al forțelor armate ale "Republicii Kosovo". La scurt timp după acest eveniment, a urmat arestarea conducerii așa-zisului "Minister de Interne" al republicii fantomatice. Într-o singură acțiune au fost arestați atunci aproximativ 100 de foști polițiști de etnie albaneză care reprezentau "organele polițienești centrale și locale". Membrii "Ministerului de Interne" au avut parte de un proces mult mediatizat în Iugoslavia de atunci, fiind judecați în sala mare a clădirii parlamentului kosovit, deoarece în Pričtina nu exista o altă sală de tribunal încăpătoare pentru atâția acuzați. Niciunul din acuzați nu a primit ceea ce se poate numi "ani grei de pușcăriei", deoarece 68 dintre aceștia au primit câte 8 ani de detenție, fiind apoi amnistiați, petrecând de la câteva luni la câțiva ani în închisoare. După perioada amintită, cu toții s-au întors, bineînțeles, la ce făceau înainte de a fi arestați, cu și mai multă îndârjire, perioada de detenție transformându-i în eroii luptei pentru independență.
Sistemul de învățământ "paralel" albanez funcționa în Kosovo încă din 1992. De la înființarea sa, întregul sistem educațional albanez clandestin, în care existau peste 30 de școli, se află într-o permanentă și profundă criză financiară din cauza "matrapazlâcurilor" financiare practicate de unii membri ai guvernului-fantomă al "Republicii Kosovo", dar a supraviețuit. Potrivit presei de limbă albaneză din Pričtina, peste 400.000 de euro, colectate în scopul susținerii învățământului clandestin în limba albaneză din Kosovo, au fost deturnate, umflând conturile personale din băncile străine ale unora dintre liderii extremiști albanezi. Numărul celor care boicotau sistemul legal de învățământ de atunci, preferând să-și trimită copiii la școală prin beciurile Pričtinei și ale altor orașe, creștea. La țară, în casele celor mai înstăriți săteni de etnie albaneză funcționau școlile organizate ad-hoc de către "organele Republicii Kosovo". Cei înstăriți însă își trimiteau odraslele la studii în Albania, iar cei mai bogați, în Occident. Nimeni nu se mai ascundea de autorități și nimănui nu-i era frică de reacția acestora. Toate acestea au contribuit, desigur, la crearea premiselor pentru intrarea luptei albanezilor kosovari într-o nouă fază, cea de luptă armată. Așa a apărut așa-zisa Armată de Eliberare din Kosovo (UCK).
Faptul că acestă organizație a fost de natura teroristă nu este nici o noutate. Însă reprezintă, poate, o noutate pentru mulți faptul că tocmai actualul președinte american, George W. Bush, a făcut public acest lucru prin proclamația nr.452 și prin decretul nr.13.219 din 2001, când a introdus UCK pe "lista neagră" din cauza legăturilor acesteia cu Al Quaeda.
Ce s-a întâmplat în doar șapte ani, încât SUA să-și schimbe radical poziția și de ce a făcut-o, sunt întrebări la care e extrem de greu de răspuns, dar și mai greu de explicat ori de demonstrat.
Prin ieșirea din anonimat a organizației care s-a autointitulat Armata de Eliberare din Kosovo (Ushtrise te Clirimtare e Kosoves), fitilul războiului sârbo-albanez a fost aprins. Acesta se va dovedi mult mai scurt decât își închipuiau mulți.
UCK a intrat oficial pe scena kosovită pe la mijlocul lui 1993 c-un comunicat în care își revendica o acțiune de tip terorist. De atunci organizația a întreprins mai multe sute de acțiuni teroriste, ucigând câteva sute de persoane, printre care cei mai mulți erau polițiști sârbi, apoi civili de aceeași etnie, precum și câțiva refugiați din Krajina stabiliți în Kosovo. Totodată, UCK a condamnat la moarte mai mulți albanezi pe care i-a și lichidat prin așa-zisele "execuții publice", etichetându-i drept "colaboraționiști ai ocupatorilor sârbi și trădători ai poporului albanez".
Ca toate celelalte organizații teroriste din lume și UCK activa ilegal, conducerea aflându-se, oficial, mult timp în străinătate (cea politică în Germania, iar cea militară în Elveția și Albania). Organizația urma doctrina fostului Partid Albanez al Muncii de orientare stalinist-leninist-maoistă al cărui lider, Enver Hoxha, a transformat Albania în ultimul bastion stalinist din Europa.
În prima fază, acțiunile UCK erau executate după sistemul "grupuri independente de trei combatanți" care se întalneau cu ceilalți doar la acțiuni de proporții. În cadrul organizației domnea o riguroasă atmosferă conspirativă. Pe scara ierarhică se utilizau doar poreclele, fiind foarte puțini cei care cunoșteau mai mult de doi "confrați": pe superior, de la care primeau ordinul și pe subordonat, căruia îi ordonau.
În același an 1993, după o directivă emisă din Occident, toate grupările se unesc în trei mari fracțiuni "Lab", "Drenica" și "Metohija". Cele trei grupări vor continua să acționeze independent. Mai târziu vor reuși să se pună sub o comandă unică și să-și coordoneze acțiunile, dar numai pentru scurt timp. Fracțiunile unite astfel și-au elaborat strategia și planul de acțiune pe termen lung.
Planul comun conținea patru faze distincte, cuprinzând două zone operaționale. Faza I presupunea lărgirea continuă a teritoriului controlat, păstrând nucleul în Drenica. Faza a II-a consta în controlul asupra întregii provincii Kosovo, echivalând cu obținerea independenței.În faza a III-a se extindea activitatea și în Macedonia, în cea de a doua zonă operațională, pe axa orașelor Kumanovo - Gostivar - Prilep, unde au și fost întreprinse unele acțiuni în acest sens. Ultima fază reprezenta scopul final - alipirea întregii "zone eliberate" la Albania.
Întreaga activitate a UCK a fost finanțată din mai multe surse. Mulți ani, principala sursă financiară a fost puternica mafie albaneză care, potrivit unor surse ale Interpol-ului, controlează și acum 80 % din întregul trafic de droguri din Europa și o parte a rețelelor din America de Nord.
Cu sumele obținute din vânzarea drogurilor, din comerțul cu arme și din organizarea rețelelor de prostituție a fost plătită instruirea teroriștilor, apoi a fost procurat armamentul necesar și finanțate acțiunile întreprinse. Majoritatea traficanților de droguri din rețeaua albaneză sunt originari din Kosovo. Această concluzie poate fi trasă pe baza datelor oferite de Interpol, organizație care numai în primele opt luni ale anului 1998 a arestat pentru trafic de droguri 84 de cetățeni iugoslavi. Dintre aceștia 81 erau etnici albanezi din Kosovo. Dintre toți cei arestați pentru trafic de droguri în Europa, 14% sunt kosovari. De altfel, ziua proclamării unilaterale a independenței Kosovo i-a găsit pe mai bine de 30.000 de albanezi kosovari prin închisorile europene.
În perioada premergătoare bombardării Iugoslaviei, o sursă financiară importantă a devenit impozitul ilegal (așa-zisul "rakett"). Astfel, aproximativ jumătate de milion de albanezi din întreaga lume plăteau "Republicii Kosovo" între 3 și 10 % din salariu lunar. Numai în acest mod, în Occident și în SUA, se adunau lunar între 7 și 25 de milioane de euro. După decretarea mobilizării generale de către UCK în martie 1999, fiecare din cei peste 200.000 de albanezi care trăiesc în Elveția, trebuia să contribuie lunar cu 1.000 de euro la insurecția armată din Kosovo. Aceste lucruri erau, desigur, cunoscute tuturor guvernelor din țările unde acționa mafia albaneză și unde exista diaspora albaneză. Nu s-au luat măsuri decât în câteva cazuri izolate.
Unele organizații albaneze din Europa Occidentală și SUA au înființat diverse fundații și fonduri prin care varsau bani direct în conturile deschise de UCK. Și acest lucru era cunoscut de autoritățiile țărilor respective. Cea mai cunoscută dintre aceste fundații a fost Homeland Calling Fund, condusă de Joshar Salihu. Această fundație avea reprezentanțe în întreaga lume, fiind înregistrată ca organizație umanitară. În acest fel, banii se reîntorceau albanezilor prin impozitul plătit statelor în care aceștia erau rezidenți. Sumele colectate erau, de obicei, expediate comandanțiilor UCK în numerar, prin curieri, moneda forte fiind pe atunci marca germană.
Emisarii UCK nu cumpărau, desigur, arme direct de la fabrică, ci prin diferiți intermediari. Marfa achiziționată la bursa neagră de armament ajungea prin Mediterană, din portul italian Bari, în cel albanez Durres. De aici, armele erau transportate în Kosovo de grupuri mici de contrabandiști cu camioane, catâri, măgari sau cai. Și acest lucru nu reprezenta un secret. Filiera menționată a fost denumită de jurnaliști "Calea lui Ho Shi Minh". O parte mai mică de armament ajungea însă în Kosovo și prin filiera croato-bosniacă.
Albania a fost cea mai accesibilă sursă de aprovizionare cu armament a UCK. Când în această țară a izbucnit revolta populară din cauza prăbușirii jocurilor piramidale de tip "Caritas", din cazărmi și depozite ale armatei albaneze au fost furate aproximativ 1,5 milioane de arme. Populația a returnat o parte, iar o altă cantitate au confiscat-o autoritățiile de la Tirana. Organizațile internaționale care încearcau să restabilească ordinea împreună cu autoritățiile albaneze estimau că în final lipseau vreo 600-650 de mii de arme. Acum zece ani, acestea se puteau cumpăra la prețul de 10-25 de mărci germane bucata. După cum era de așteptat, mulți întreprinzători albanezi au investit sume importante de bani în achiziționarea și depozitarea armelor așteptând zile mai bune. Și nu au avut mult de așteptat. Traficul de arme și droguri a fost înlesnit și de situația haotică din nord-estul Albaniei care și acum se află sub controlul bandelor rebele de partizani ai fostului președinte Sali Berisha. UCK declarase între timp începerea luptei pentru eliberarea provinciei Kosovo și astfel, cei care au cumpărat și stocat arme, nu au așteptat prea mult pentru a le revinde la prețuri foarte bune. În unele cercuri, care monitorizează comerțul de arme, se crede că profitul întreprinzătorilor din Albania în afacerile cu UCK a fost între 500-1.000 la sută.
Poliția sârbă a arestat, până la bombardarea Iugoslaviei, câteva mii de UCK-iști. Aceștia aveau diferite profesii. Cei mai mulți erau însă studenți, muncitori, țărani, dar și ingineri, juriști și învățători.
Modul de operare a UCK era unul tipic terorist și semăna foarte mult cu cel al Al Quaeda. Prin comportament, în anturajul lor, membrii UCK nu dădeau de înțeles în vreun fel că ar putea fi teroriști, afirma cândva un ofițer sârb. În timpul zilei mergeau liniștiți la serviciu, neevidențiindu-se prin ieșiri extremiste în discuții. Unii dintre ei au deținut chiar funcții de conducere sau administrative importante în diferite întreprinderi particulare ori de stat mari, unde nimeni nu-i bănuia sau se îndoia de loialitatea lor față de statul sârb. Totuși, în perioada 1998-1999, acești oameni liniștiți în cursul zilei și apolitici la prima vedere, noaptea plecau în acțiuni semănând teroare prin Kosovo , iar dimineața citeau "cu stupoare" în presă, împreună cu colegii lor de serviciu, despre actele teroriste. De la cei arestați poliția sârbă a aflat - și odată cu ea și jurnaliștii - că printre membrii UCK,sunt puțini cei care dețin permanent arme. În organizațiile lor există prin sate persoane , care răspund doar de depozitarea armamentului. Alții, înaintea declanșarii acțiunii, transportă armele și muniția într-un anumit loc dinainte stabilit, iar după încheierea acțiunii, readuc armele în depozite.
Astfel, poliția a putut descoperi cu greu în același timp și teroriștii și armele. La începutul conflictului transporturile de armament depistate au fost considerate "trafic de arme", ceea ce echivala practic cu o pedeapsă de câteva luni de închisoare.
Mulți muncitori albanezi care lucrau în Occident au fost recrutați în rândurile UCK. Antrenarea luptătorilor UCK a fost încredințată ofițerilor bine instruiți și cu experiența războiului din Bosnia-Herțegovina, majoritatea aparținând cunoscutei divizii "Handjar" a armatei bosniace. Instruirea tinerilor kosovari, care fugeau de recrutare în armata iugoslavă, se făcea în tabere de antrenament din Albania, Germania, Elveția, Suedia sau Croația. Coordonarea instrucției o efectuau experții iranieni apropiați liderului islamist sudanez Hassan al Turab. Chiar celebrul terorist saudit Ossama bin Laden a fost o perioadă prezent în nordul Albaniei. Ben Works, director la Institutul de Studii Strategice al SUA, remarca: "Fără îndoială că oamenii lui Laden au fost în Kosovo pentru a înarma, echipa și antrena UCK". Hezbollah-ul iranian era de la început implicat serios în susținerea organizației teroriste kosovare, atât prin pregătirea luptătorilor albanezi, cât și prin marile cantități de armament livrate în Kosovo, via Albania.
Șeful forțelor de elită UCK nu era nimeni altul decât Muhammad al Zawahiri, fratele lui Ayman al Zawahiri, comandantul militar de odinioară al lui Ossama bin Laden.
Un rol important în consolidarea așa-zisei Armate de Eilberare l-au avut luptătorii bosniaci antrenați în taberele din nordul Albaniei, pentru înființarea cărora guvernul Arabiei Saudite a dăruit cu mărinimie un milion de dolari după încheierea conflictului din Bosnia . Aceste tabere se aflau în localitățiile Bajram Curri, Kukes, Tropoje, Krume și Peshkopi.
La început, modul de acțiune al organizației era o copie fidelă a "stilului" practicat de IRA și ETA, apoi semăna din ce în ce mai mult cu cel al Al Quaeda. Atacau patrulele și posturile de polițe prin ambuscade, apoi executau răpiri de persoane și așa-zisele "execuții publice".
Spre exemplu, în 1997, printre cele 55 de atacuri teroriste, cel mai puternic răsunet l-a avut atentatul împotriva rectorului Universității din Pričtina. În acea acțiune a fost utilizată pentru prima dată în Kosovo o mașină-capcană cu aproximativ 20 kg de exploziv puternic, activat de la distanță prin telecomandă.
Despre existența legăturilor strânse între fundamentaliștii islamici din Bosnia și căpeteniile UCK au scris mulți experți și gazetari occidentali, printre care și americanul Youssef Bodansky în cartea sa " Pacea șubredă" .
O perioadă au existat și la Zagreb centre de pregatire a teroriștilor. În imediata apropiere a capitalei croate, ofițerii BND-ului german instruiau într-un singur ciclu câte 800 de tineri albanezi originari din Kosovo. Toate acestea au fost cunoscute multor servicii secrete din lume și, desigur, multor gazetari. De altfel, și Agim Ceku, fostul premier kosovar, a fost general în armata croată.
Va urma...
18/04/2008
|
